Leopardul zăpezilor – prinţul înălţimilor

În inima muntoasă a Asiei Centrale, trăieşte o creatură magnifică. Cel mai frumos şi misterios reprezentat al felinelor în opinia multor oameni, leopardul zăpezilor, căci despre el este vorba, stăpâneşte încă regatul său de stânci şi pajişti alpine. Se străduieşte din greu să supravieţuiască în mileniul trei, precum un duh cenuşiu care bântuie şi se furişează cu pas felin printre munţi, prăpăstii şi cer, ameninţat de lăcomia şi ignoranţa oamenilor. Cei care l-au întâlnit nu-l mai pot uita niciodată, subjugaţi de frumuseţea, maiestuozitatea şi aura celui pe care băştinaşii îl numesc, deloc întâmplător, „leopardul care îţi fură sufletul”.

Leopardul care este un tigru ?

La prima vedere, spectaculosul leopard al zăpezilor face deja notă distinctă printre rudele sale apropiate, la rândul lor nişte carnivore redutabile. Considerat de majoritatea zoologilor ca un reprezentant al subfamiliei Pantherinae, alături de leu, tigru, leopard şi jaguar, leopardul zăpezilor prezintă unele particularităţi morfologice.
Cercetătorii au descoperit că, spre deosebire de marile feline amintite anterior, acest stăpân al ţinuturilor înalte ale Asiei Centrale, Tibetului şi Himalayei nu poate rage. Cauza o reprezintă lipsa unui organ specializat, alcătuit dintr-un ţesut dens fibro-elastic care le permite marilor feline să emită răgetele şi mârâiturile lor caracteristice. Cu toate acestea, cercetătorii care au studiat recent ADN-ul acestui prădător au descoperit că ruda cea mai apropiată a leopardului zăpezii nu este leopardul comun, răspândit în Africa şi Asia, cum se credea până atunci, ci însuşi TIGRUL.

Nu e chiar surprinzător, daca observăm că cele două mari feline au evoluat în aceeaşi zonă geografică; în plus, şi în zilele noastre tigrii ocupă nişele ecologice şi habitatele situate imediat sub etajul altitudinal unde trăiesc leoparzii zăpezii.

A fost ultima mare felină descoperită şi catalogată de lumea ştiinţifică, leopardul zăpezii fiind descris în anul 1775 de către naturalistul german Johann Christian Daniel von Schreber, care a studiat câteva exemplare în Munţii Kopet Dag.

Leoparzii zăpezii sunt cei mai mici reprezentanţi ai pantherinelor, dar rămân nişte carnivore remarcabile din multe puncte de vedere. Masculii sunt mai mari decât femelele, atingând greutăţi cuprinse între 27-55 kilograme. Au un corp tipic de prădător, musculos şi îndesat. Sunt feline solide şi compacte, cu picioare scurte, adaptate alergatului şi deplasării pe teren foarte accidentat şi abrupt; în consecinţă, au înălţimea la greabăn de doar 60 centimetri. O notă caracteristică o face coada lor, extrem de lungă şi groasă, care atinge 75-90 % din lungimea corpului felinei.
Coloritul şi blana lor sunt de asemenea unice între marile feline. Blana are o culoare de fond în nuanţe cenuşii-gălbui, presărată cu pete şi rozete mari de culoare neagră. Pe abdomen, gât şi interiorul membrelor, culoarea de fond este albă. Pe abdomen, blana atinge chiar 12 centimetri lungime.

Această specie trăieşte exclusiv în Munţii Hindu Kush, Pamir, Tian Shan, Himalaya, Altai, Sayan, Tannu-Ola, Hangai, Kunlun, precum şi în Tibet, Kashmir şi Karakoram. Este întâlnit în zonele alpine şi subalpine menţionate, în general la altitudini cuprinse între 3.350-6.700 metri.
Trăieşte într-un mediu ostil, cu temperaturi extrem de scăzute, viscole puternice şi oxigen rarefiat, dar este adaptat perfect mediului, în plus fiind carnivor de top în lumea sa rece şi periculoasă. Blana sa este foarte deasă şi lungă, iar urechile mici şi rotunjite, alte adaptări care ajută la reducerea pierderilor de căldură din organism. Labele sunt late şi tălpile sunt acoperite cu o blană aspră, pentru ca acest vânător eficient să aibă o stabilitate crescută pe suprafeţe alunecoase şi îngheţate.

Coada sa lungă şi flexibilă îl ajută foarte mult pentru menţinerea echilibrului atunci când sare şi aleargă peste stânci şi prăpăstii în timpul vânătorii (filmările în care leoparzii zăpezii au fost surprinşi la vânătoare de mufloni sau diferite specii de capre de munte sunt printre cele mai dinamice şi spectaculoase secvenţe de vânătoare din întreg regnul animal).

Între legende şi supravieţuire

Denumit sarken de tibetani, palang i-berfy de persani şi afgani, sau irbis în limbile turcice, magnificul prădător se află într-o situaţie cu adevărat dificilă. Mai pe scurt, este serios ameninţat cu dispariţia totală: Deşi, la prima vedere, acest fapt pare puţin probabil dacă luăm în considerare faptul că acest leopard trăieşte într-unele dintre cele mai izolate, inaccesibile şi neospitaliere zone ale planetei pentru om, din nefericire realităţile ne contrazic.

Experţii susţin că în prezent ar mai exista între 4.000-6.590 exemplare în sălbăticie, dintre care cele mai multe (2.000-2.500) trăiesc în Tibet. Ca şi cum lucrurile nu ar fi stat îndeajuns de rău, unii specialişti consideră că doar 2.500 de leoparzi ai zăpezii mai supravieţuiesc, de fapt, în zilele noastre.
Adevărul întârzie să apară, deoarece estimarea numărului de indivizi ai unei specii de carnivor solitare prin excelenţă şi care trăieşte într-un mediu greu accesibili şi ostil este o operaţiune extrem de imprecisă şi dificilă.Cauzele răririi sale considerabile sunt diverse şi greu de soluţionat.


Atacurile asupra turmelor pot deveni semnificative în unele cazuri, cercetătorii descoperind că în medie circa 10% din efectivele de ovine şi caprine din Podişul Tibetan cad victimă lui sarken, cum îl numesc etnicii tibetani. În Nepalul vecin, cifra pierderilor este mult mai mare, de 17% pe timpul verii şi 39 % din şeptel pe timpul iernii. În astfel de situaţii, magnifica felină intră deseori în conflict cu păstorii, care o împuşcă sau o otrăvesc.

Studiile de teren au arătat totuşi că atacurile asupra animalelor domestice sunt provocate, indirect, tot de om. Acest leopard evită omul cu orice preţ şi nu se apropie de aşezările umane decât când suferă de foame. Cercetările au descoperit că doar în zonele în care oamenii au decimat prin vânătoare populaţiile locale de erbivore sălbatice s-au înmulţit atacurile leoparzilor asupra animalelor domestice.
Altă cauză care a contribuit la declinul speciei este reprezentată de vânătoarea excesivă a erbivorelor sălbatice, precum şi campaniile de otrăvire în masă a populaţiilor de marmote şi de iepuri şuierători pika, întreprinse de către autorităţile chineze în Platoul Tibetan.
Un alt pericol este reprezentat de cererea crescută de oase de leopard, folosite în prezent în farmacopeea tradiţională chinezească drept substitut pentru oasele de tigru. Astfel, braconierii vând în Tibet un schelet de leopard al zăpeţii cu preţul de 190 $.

Blănurile groase şi moi de leopard de zăpadă erau foarte preţuite înainte de interzicerea comerţului internaţional cu blănuri de feline periclitate. În deceniul 1970-1980 o haină din blană de sarken costa în medie 50.000 $, la cotaţia de atunci a monedei americane.
Situaţia vânătorii leoparzilor pentru blănuri a fost şi mai gravă în anii 1920-1930, când din republicile sovietice centrasiatice se trimiteau anual spre Moscova aproximativ 1.000 blănuri, cifră imensă pentru populaţia unui asemenea carnivor.

Cu toate acestea, s-au luat unele măsuri de protecţie, care, chiar dacă nu stăvilesc total vânătoarea sa, l-au salvat totuşi de la dispariţia totală. În plus, în ultimele decenii au apărut mai multe organizaţii occidentale dedicate salvării leopardului zăpezii, precum The Snow Leopard Trust, The Snow Leopard Conservancy, Cat Specialist Group şi Panthera Corporation, care, pe baza unor donaţii consistente, au lansat programe de conservare şi salvare a speciei care includ locuri de muncă pentru localnicii care au astfel tot interesul să salveze leoparzii.



Poate că acest adevărat prinţ al înălţimilor, venerat în trecut de şamani pentru spiritul său călăuzitor, va supravieţui şi pe viitor, ca o podoabă supremă a celor mai sălbatice ţinuturi muntoase ale lumii.